ciprian muntele

romantism la coada vacii

Posted by muntele on May 18, 2009

imaginaţi-vă că mergeţi la nunta celui mai bun prieten şi că, a doua zi, ăsta îţi cere, nerăbdător, impresiile despre eveniment. iar tu, ca un om sincer ce eşti, îi spui că nunta o fost faină, şi pe bună dreptate, că ai dansat şi chiuit în draci toată noaptea, doar că singurul lucru care ţi-a rămas în cap şi cu care ai plecat de acolo e mirosul de friptură de la bucătărie. cam nasol, nu?

e, aşa mă simt eu acum. doar că situaţia are un alt iz, ceva mai necomercial. e vorba, pe bune, de un miros de balegă în amestec cu fum de sobă care mă posedă de ieri mai ceva ca o nimfomană activată. de fapt, mirosul s-a dus. însă dorinţa de a-l readuce înapoi este obsesivă. dacă mai există ceva reminiscenţe în voi din copilăria bunicilor de la ţară, sigur ştiţi despre ce vorbesc. combinaţia asta chimică a fericirii am simţit-o în timp ce mergeam pe bicicletă într-un sat, nici n-are vreo importanţă care. am făcut, ieri, 100 de kilometri, într-o tură de povestit nepoţilor. am avut de toate, mai puţin ploaie. au fost 14 biciclete, şi, cam previzibil, tot atâţia oameni pe ele. iar din toată ieşirea asta, marea mea impresie pe care eu o duc mai departe e mirosul ăla de bălegar cu fum.

şi trag de aici următoarele concluzii. că sunt varză în momentul ăsta, dacă am ajuns să am reacţii atât de viscerale la combinaţia asta de mirosuri de rahat, dându-mi seama cât de poluat mi-e creierul şi cât de mult îmi alterează simţurile un oraş precum bucureştiul. că tânjesc cu toată fiinţa mea mea după tot ce e natural, rural şi banal. şi că mi-e dor de ţara mea, că mi-e dor, în general, de ţară, acea ţară cu bunici la poartă. că dacă n-o să-mi iau vreodată o casă la ţară asta o voi considera un mare eşec. şi că dacă am să mi-o iau, voi o să fiţi fericiţi, că doară n-am s-o ţin pentru mine. asta, aşa, ca să dau textului, pe final, un aer mai optimist şi respirabil. 🙂

cine vrea să vadă şi imagini de ieri, să intre aici. şi, ştiţi, daţi click pe poze pentru a le mări.

Advertisements

4 Responses to “romantism la coada vacii”

  1. cayetan a said

    văleu, înseamnă că situaţia e chiar gravă dacă tu, după doar câţiva ani de stat în bucureşti, ai ajuns la această concluzie. mie mi-a luat cam … hm, mult mai mulţi ani, nu spun câţi, că m-am speriat, ca să ajung fix la aceeaşi concluzie. cu toate astea, mai am o singură problemă cu mutatul la ţară: păianjenii. brrrrr! şi ştii ce mari şi perseverenţi sunt????

  2. Doina aka Niji said

    da si eu am avut aceleasi senzatii … de dor, de parere de rau, de bucurie …

  3. băi, ăsta.
    tragem o tură pân’ la piteşti, la mine, de control, înainte de mare?

  4. lala. mă rog, laura, a said

    da, dacă nici prietenul cel mai bun nu ţine piept unei fripturi, fie ea însăşi piept. sau copane.
    – atunci, da, ceva e varză.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: