ciprian muntele

am o sticlă de vin pe balcon. cred că am s-o beau chiar acum

Posted by muntele on April 9, 2009

zilele astea, viaţa mea stă sub semnul spiţei. sunt clar dominat de biclăuş. ieri, pe motiv de oboseală, a fost singura zi, de când mi-am luat bicla, în care n-am scos-o prin oraş. şi am fost bolnav din cauza asta.
îmi iubesc bicicleta cu patimă. m-a scos, în sfârşit, din casă! iar acum chiar visez cu ochii deschişi la ziua în care am să urc transfăgărăşanul cu ea- motivul pentru care, iniţial, am cumpărat-o. am s-o fac şi am să povestesc. la timpul potrivit. deocamdată, troncăneală, nervi şi adrenalină prin bucureşti.
datorită ei am înţeles că mai am goluri serioase din copilăria mea şi care trebuie umplute. şi-s mari. pentru că, deşi văd totul ca pe un sport, mă surprind adesea făcând opturi şi zig-zaguri pe stradă. şi îmi place la nebunie să simt cum zbor în timp ce mă ridic pe pedale. în mai puţin de două săptămâni am reuşit să ajung prin cele mai nebănuite zone din bucureşti. pentru că merg ore întregi zilnic, am început să dau burta jos. dar cel mai fain lucru, de departe, e că, pentru prima oară după mulţi, mulţi ani, văd şi simt, pe viu, cum vine primăvara.

img_9487-copy

Advertisements

20 Responses to “am o sticlă de vin pe balcon. cred că am s-o beau chiar acum”

  1. anne said

    de azi, am si eu o biclausa.
    am gasit’o in subsolul cu biciclete.
    e cu roz si scrie ceva de girl pe ea.
    roata din fata e dezumflata, dar se rezolva.

    e biclausa mea, n’o dau la nimenea.

    zi sincer, de cand ai biclausu’, ai mai mancat?

  2. muntele said

    puţin.

    ps. s-o verifici înainte să vezi dacă n-are şobolani.

  3. anne said

    biclaus avea?

  4. muntele said

    nu, dar are doi hamsteri la cele două roţi.

  5. anne said

    ciudat cum iti alinti piciorusele.

  6. muntele said

    eh, de la blană li se trage.

  7. dicles said

    o dai si la alti barbati cate o tura?

  8. muntele said

    tu deja visezi cum o să-ţi faci planul la amenzi, ă?

  9. dicles said

    ma gandeam la paralela bicla- femeie.

  10. anne said

    cred ca a vrut sa sugereze ca n’o da.

    speaking of which, ma duc sa umflu roata din fata. uish me luck!

  11. muntele said

    cu pompa, sper.

  12. anne said

    e stricata supapa, degeaba:(.

  13. lala a said

    băi.
    mă plictiseşti.

    iar vocea din dreapta mea spune: ţi-ai supt burta cu pompa?

  14. muntele said

    stai să vezi ce-o să te plictisesc când mi-oi lua motor.

    cât despre pompă, nu, nu mi-am supt burta cu ea. pompa o folosesc doar ca să-mi fac un fund mai bombat.

    ps. aoleu, dar eu n-am pompă!!!!

  15. elfish said

    1. intr-adevar, bicicletele creeaza dependenta. am descoperit si eu asta de curand.
    2. cred ca bucurestiul nu e locul cel mai primitor pentru biciclisti. esti curajos. eu as face infarct dupa 10 metri cu ea pe acolo. sau as fi omorata. chiar si pe trotuar.
    3. nu-i asa ca mersul pe jos ti se pare un mod de deplasare extrem de lent acum?

  16. writeman said

    ha ha, a venit primavara pentru biciclisti. entuziasm contagios. ce frumos e sa descoperi ceva nou sub nasul tau…

  17. muntele said

    elfish,
    1. degeaba creează bicicleta dependenţă dacă nu faci şi prozeliţi. eu cred că am făcut deja. 🙂
    2. bucureştiul e periculos, în primul rând, din cauza câinilor.
    3. mersul pe jos? ce e ăla? :))

    writeman : invidiosuleeeeeeeeeee!!!!

  18. elfish said

    aoleu, tu mergi si pana la non stop-ul din spatele blocului cu bicicleta. (bineinteles, asta daca ai un non stop in spatele blocului:D)

  19. alinapro said

    ntz… in spatele blocului e parcul, asa ca partieeeeeeeeeee!
    muntele, sper ca ti-ai luat genunchiere si cotiere. casca nu-ti trebe, ca ai teasta tare de moldovean 😛

  20. mihai_stroe said

    pentru munte :
    str8mihu
    da-mi un add
    pe yahoo messenger
    trebuie sa vezi ceva important

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: