ciprian muntele

în românia se face presă în munţi. din păcate

Posted by muntele on December 18, 2008

dacă aş fi fost un cititor de ziare obişnuit, azi aş fi încheiat orice relaţie cu jurnalul naţional. după ani buni de citit presă, aproape zilnic, credeam că am reuşit să-mi dezvolt acele resorturi care să mă facă să trec în pas săltăreţ peste vomele, lăturile şi dejecţiile multora dintre ziariştii români. de scandal sau doar incompetenţi. sistemul ăsta de autoprotecţie e însă vulnerabil, încă mai iau lucrurile personal.
în JN a apărut un articol, de primă pagină, ce s-a vrut a fi descrierea obiectivă şi de moment a cazului celor doi tineri dispăruţi în bucegi în urmă cu aproape o lună. salvamontiştii din bucegi sunt trântiţi fără nici un drept de apel. pentru că într-o dramă de asemena proporţii trebuia să fie şi un vinovat. şi au fost scoşi vinovaţi salvamontiştii.
un articol scris cu convingere, ceea ce mă face să cred că acolo, în mintea ziaristului, nu mai e nimic de schimbat. am vrut chiar să postez un mesaj pe site-ul ziarului, dar m-am oprit. ziaristul/ziarista, nici n-are importanţă cine şi ce e, crede cu tărie în ce scrie acolo. se simte în text spiritul justiţiar. se dau verdicte. grave şi fără de habar.
scriu despre asta-şi am să vă dau şi linkul- nu pentru a face dreptate în lume, ci pentru că sper că cei care hălăduiţi prin munţi, şi veţi şi citi, nu veţi deveni personajele unor astfel de poveşti ce nu se vor încheia, probabil, niciodată.
scriu pentru că am trecut printr-un astfel de moment în care mi-am înfruntat, tot în munte, tot în mijlocul iernii, orgoliul cu resemnarea. m-am resemnat şi m-am întors acasă. încă mai cred că asta mi-a salvat viaţa.

textul e aici

Advertisements

2 Responses to “în românia se face presă în munţi. din păcate”

  1. zapacita said

    Numai minciuni in articolul ala…
    Am fost la Caraiman la 2 saptamani dupa evenimentul nefericit, fix cand zic ei ca vremea era frumoasa si nimeni nu se incumeta la o noua operatiune de salvare.
    In weekend-ul ala era o ceata cum eu nu mai vazusem pana atunci. Vantul viscolea tonele de zapada. Era chiar sinistru. Grupul nostru a urcat pana la cota 2000 si apoi spre Caraiman. Cabanierul a venit si s-a intalnit cu noi pe traseu, de teama sa nu patim ceva. Era asa de ceata ca pana si el a pierdut poteca si vreo 2 ore jumate am ratacit pe platou. Cand cativa chiar cedasera nervos si obosisera, a iesit soarele si am vazut Crucea in spatele nostu- mergeam intr-o directie total gresita. Am ajuns pe intuneric la cabana Caraiman.
    Nu mergeam prima oara la munte, nu eram o adunatura de incepatori, ba il mai aveam si pe cabanier dupa noi.
    Unde or fi vazut cei de la JN soare atunci nu stiu…
    E groaznic ce s-a intamplat cu cei doi, imi pare foarte rau de ei, dar asta nu inseamna ca trebuie sa trimitem salvamontistii sa se sinucida.
    Oare ce-o trebui sa ai in cap ca sa scrii asa ceva?!imi pare rau ca am citit asa ceva

  2. muntele said

    una peste alta, mă bucur că aţi scăpat cu bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: