ciprian muntele

Râdem, plângem, dar mai şi citim

Posted by muntele on August 15, 2007

de mai bine de un an caut un film, oricare,fără a fi făcut o obsesie din asta, un film care să mă facă să plâng. dar plâns dintr-ăla la care să-mi sară cămaşa de pe mine. n-am găsit şi nici nu cred să găsesc prea curând(orice recomandare e binevenită).e foarte posibil ca bucureştiul să-mi fi alterat funcţii importante ale organismului. îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar,na, şi băieţii vor să plângă, uneori. 🙂
există o carte, v-o recomand, flori pentru algernon se numeşte ea, cartea, şi s-ar putea să stârnească la voi ceea ce n-a reuşit la mine vreun film şi nici vreun eveniment din viaţa mea, de vreo 2-3 ani încoace.
n-am plâns citind această carte, dar cu un nod în gât-şi la batistă-tot m-am ales.
o carte în care  retardarea devine punct de reper. în care mila şi suferinţa fac casă-specială- bună cu zâmbetul amar.

Au găsito pe soramea Norma care stă cu mama în Brooklin şi a dat voie pentru operaţiie. Mă vor folosi. Sînt aşa de escitat că deabea pot să scri despre asta.

asta scria charlie gordon, personajul principal, prin primăvară. 


Am recitit deseori primele mele rapoarte de progres şi am văzut acolo analfabetismul, naivitatea copilărească, mintea cu inteligenţă slabă care cerceta, dintr-un loc întunecat, prin gaura cheii, lumina orbitoare de-afară.

acelaşi personaj, charlie gordon scrie acest text câteva luni mai târziu.
eu zic să nu căutaţi mai mult de atât, ci doar să puneţi mâna pe carte, să vă bucuraţi de ea,şi, la rândul vostru, să o daţi mai departe. 



Advertisements

8 Responses to “Râdem, plângem, dar mai şi citim”

  1. Anonymous said

    La vita e bella. iar daca l-ai vazut si nu ai plans, trebuie sa-l revezi. de cate ori e nevoie pana incepi sa plangi.

  2. Carmen said

    Uite, ma, ca a scris despre carte.:)
    Eu ti-as recomanda niste filme de tot plansu’, dar, dat fiind faptul ca eu ma trezesc plangand la filme in care “le da Cuza pamant taranilor” -ca sa o citez pe mama, nu-ti garantez ca-ti vei uda vreun tricou.
    Da’-mi place subiectul asa ca nu ma abtin:
    As incepe cu Hotaru no haka,- la filmul asta eu am plans cu suspine (daca-l vezi, iti vei aduce aminte de Gavroche si Cosette-, dupa asta cred ca The Green Mile, pe urma Pay it forward.

    Aaaa, si sa nu uit de filmele cu si despre animale. Ai vazut Colt-Alb?

    Si tot mai am. Mai am o categorie aparte. Filmele la care plangi de bine, de emotie, de fericire.
    Nu-mi vine nici unul acum, dar trebuie sa le stii si tu.

  3. ciprian muntele said

    la vita e bella e un film minunat,l-am văzut de două sau de trei ori, dar care, din păcate, a ridicat nodul doar până la nivelul gâtului.

    cred însă că am să înfig în curând un colţ alb în calculator.

  4. Anca said

    Nu mai stiu daca am vazut ‘Colt Alb’, dar mi-am amintit de un film rusesc, pe o tema oarecum similara: ‘Albul Bim-Ureche neagra’… eram copil cind l-am vazut prima data, dar stiu ca m-a terminat.

    Iar apropo de ‘Flori…’, e bun si filmul, ‘Charly’, iar cartea este de referinta… si inca actuala, din pacate!

  5. sonnia said

    The Green Mile e genial. 🙂

  6. Alina said

    Poti sa incerci si “Dancer in the dark”, cu Bjork. L-am vazut acum vreo 2-3 ani si nu ma simt nici acum in stare sa il vad a doua oara, n-as putea zice exact de ce, dar iti vine dupa aia sa te ghemuiesti intr-un colt si sa te gandesti bine, bine de tot la vietisoara ta si la toate lucrurile care crezi ca ti se cuvin doar pentru ca esti un orasean care bei apa cumparata si folosesti card. De asemenea, iti recomand, pentru acelasi efect, si o vizita la Rosia Montana 🙂

  7. ciprian muntele said

    pe minunata doamnă bjork am văzut-o la o oră total nepotrivită, 11 dimineaţă,filmul ăla nu m-a întristat, ci m-a durut, cât despre roşia şi efectele ei lacrimogene, nu pot decât să transmit de la distanţă decât un sincer “ceapa mamii lor!”

  8. zapacita said

    Incep cu paranteza asta:(eu am plans si la Babe…si la multe alte filme de genul acesta),dar Eternal sunshine of the spotless mind m-a facut sa plang rau de tot…
    What dreams may come e alt film care mi-a zguduit tricoul de pe mine:)
    Apropos de filme din copilarie…Fram ursul polar m-a terminat

    M-ai facut curioasa cu cartea asta, maine o caut:D

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: