răspunsul, prieteni, e vărsatul de vânt

de ieri am trecut aproape cu totul pe stânga. scriu cu stânga, mănânc cu stânga, fac duş cu stânga, deschid uşile, mângâi pisica, plătesc, beau şi telefonez cu stânga. am mâna dreaptă complet damblagită, însă partea bună e că am scăpat de ghips. deşi, cumva, mi-aş fi dorit asta. vedeţi voi, am 30 de ani, dar niciodată nu am avut nimic rupt. e frustrant, mai ales când eşti ochelarist. plus că nici bolile copilăriei nu le-am făcut. rujeolă, varicelă (vezi titlu), rubeolă, nimic. sunt foarte complexat din punctul ăsta de vedere.

iar la întrebarea, firească, pusă de mulţi dintre cei cu care am vorbit ieri, cum e posibil să te accidentezi în halul ăsta mergând pe o alee complet liberă?, am un singur răspuns. e foarte posibil acest lucru, mai ales dacă în timp ce pedalezi te uiţi să vezi de ce lanţul de la biciletă loveşte schimbătorul de viteză.
am fost aseară să fotografiez banca. sau, mă rog, locul gol rămas în urma smulgerii ei din ţâţâni. ghinion. era la loc, sudată.

sper că imaginile sunt edificatoare.

ps. deşi a durat puţin, zborul a fost foarte mişto. nu, nu mai vreau. )

lăsaţi gunoaiele să vină la mine

este fascinant câte ciudăţenii poţi aduna la o ecologizare pe munte. şi când spun munte mă refer la zone în care nu urci decât la pas şi cu un consum excesiv de sare şi grăsimi. nu ştiu ce-i mână în luptă pe oamenii ăştia, dar credeţi-mă pe cuvânt, sunt mulţi. îs vii şi se-nmulţesc.
dacă la ecologizarea de anul trecut am găsit un sutien, chiloţi bărbăteşti cu un tampon în el, un ditai şurubul cam de un kilogram, o jumătate de uşă de frigider, o minge de baschet sau o găleată, anul ăsta am găsit o bucată de şină de cale ferată, un fier de călcat, o uşă de cuptor, un braţ dintr-un cuier de lemn şi, inevitabil, chiloţi de damă. asta după ce, la prima ecologizare, în piatra mare, am găsit o geamandură la cota 1600.

ce e şi mai interesant e că de trei ani facem curat pe aceleaşi trasee şi de fiecară dată strângem zeci de saci cu gunoaie. anul ăsta am fost 28 de oameni şi am strâns 75 de saci. pe sub telecabină, pe sub telescaun şi pe drumul de vară de la cabana mioriţa în jos e acum curat. cât de cât. anul viitor vor fi, din nou, gunoaie. şi mă gândesc, da’ oare de ce să ne mai chinuim, nu mai bine îi împuşcăm?

————————————————————————————
enjoy the photos

i can fly! i can fly!!!

cine zâmbeşte de dimineaţă înseamnă că a prins loc în personalul de şase şi-un sfert.

nu toţi sunt la fel de norocoşi

“visam că eram la munte şi mă fugărea un pet”

mirror, mirror on the wall
have I got it?

poveşti din tren

cipicu, cipicu! mergem la munte!!

iarbă prin păăăăr, naaa naaa nnaaa

nu ştiu pe ce ar trebui pus aici focusul. pe ochlearii libelulă? pe faptul că în spate e mitică popescu? nu ştiu. chiar nu ştiu.

speechless

turişti de ziua a 6-a

greu, tată, greu!

da’ şi ce frumos!

japonezul din mine nu putea rata momentul.

our new friend

cu capul în nori

au, au, au, sufleţelul meu!

ok, ne liniştim

bunoacă pe munte. iar tipa e chiar simpatică. o cunosc.

şi-ncepe deranjul

ce muşchi ai, papine. nu ştiam

take my hand, lead me home

vino mamă să mă vezi/ cum lucrez la spaţii verzi

cuier

şi totuşi, toţi oamenii ăştia vin, an de an, pe cheltuiala lor, să strângă gunoaie.
cam atât am avut de zis.

a, ba nu. mai e ceva. una auzită în tren, la întoarcere, la unul dintre controlori. “după medici, noi suntem cei mai corupţi oameni din românia.” şi vorbea serios.

unor jurnalişti care există le-o explodat mintea. ferea!

mă bucur că ieri nu am fost în gara din cluj. sunt mai sperios din fire şi mă gândesc că un tren inexistent ar fi putut să dea peste mine.

cat the crap

pe doamna pisică o cheamă carla bruni. ăsta-i e numele de buletin, ăsta-i va rămâne. dar pentru că buletinele trec, iar poreclele rămân, madame s-a ales şi cu un apelativ cu care, probabil, va fi strigată de-acum încolo de către membrii vastului nostru apartament prezidenţial. tsukahara îi e numele de alint, asta după ce ieri a încercat să zboare. teoretic a şi reuşit, practic şi-a cam zdrelit piciorul. dar, aveam a afla destul de repede, nu suficient de tare încât să poată fi oprită să exerseze în continuare schemele ei preferate de mawashi geri, merengue şi pasul ştrengarului.

the fucking miracle from the 34th apartament

ea este noua noastră colegă de apartament. are de toate, dar mai ales o energie care ne depăşeşte pe toţi, iar la primul pipi a nimerit direct la ţintă. ceea ce ne-a făcut să respirăm uşuraţi. doar că îi lipseşte ceva. un nume. vă băgaţi? că dacă ne place şi-l alegem dăm o sticlă de vin.

ecologizare – varianta finală

mi-au fost suficiente două zile să-mi dau seama că varainta cu microbuzul nu e bună. iar traseul pe care îl alesesem din padina s-ar putea să ne fi pus în dificultate. aşa că am simplificat totul. va fi şi ceva mai ieftin. şi sigur şi mult mai pitoresc. mergem cu trenul. şi nu cu orice fel de tren, ci cu personalul.
aşadar, se pleacă sâmbătă din gara de nord cu personalul de 6 şi 13. (cine vrea o oră de somn în plus are accelerat la 7.30, dar din experienţă ştiu că cei care aleg varianta asta au să afle cât de nebănuite sunt căile somnului. plus că pierd socializarea de început. oricum, fiecare alege.)
in sinaia, avem a urca apoi până la 2.000 cu telecabina. şi de data asta fără a plăti ceva. iar de la 2.000, joc de glezne, care poate, eu nu, că am încă piciorul luxat. dar cred că o să facem din nou traseul de acum doi ani, adică pe platou până la cruce.  şi înapoi.

sâmbătă seara vom găta toate sticlele cu ţuici, vişinate şi pălinci, vom bea mult vin, vom goli tăvi cu mâncare, ce va fi acolo să na na na, na na na, na na na, şi dacă o să fim suficient de simpatici sunt convins că are să vie ursul şi anul ăsta pe la noi. iar duminică rămâne cum am stabilit, coborâm cu telecabina până la 1.400, de aici ne lăsăm rucsacii în telecabina spre sinaia, iar noi ne lăsăm în voia sfinţilor petu şi pavel care ne vor arăta, după miros, calea cea dreaptă a ecologizării.

a, şi vreau în continuare confirmări pentru camere. aia de 12 e deja plină.

green’go go home – partea a patra (cum mai trec anii… :)) )

ecologizăm pe 22-23 august. de la cota 1400 spre sinaia.

anul ăsta presimt că o să fim ceva mai puţini. ceea ce poate fi şi un lucru bun. avem a şti mai bine unii de alţii şi poate că de data asta nu ne mai rătăcim.

plecarea din bucureşti e sâmbătă dimineaţă la ora opt. încă nu ştiu de unde. vom pleca cu un microbuz. sau mai multe. asta depinde doar de un singur lucru. de confirmările pe care le primesc în următoarele 10 zile cu tot cu acont!!! adică 35 de lei. de om. pe principiul primul venit, primul servit. cam nasol, dar asta e. n-aş vrea să închiriez 3 microbuze şi să plecăm doar unul. ştiu că mă înţelegeţi.

intrarea în traseu se face din padina. de-aia şi mergem cu microbuzul. pentru cine nu ştie, padina nu-i pe valea pahovei, e hăt pe partea ailaltă a bucegilor. de la padina până la cabana 2000 aveam a urca în două feluri. fie la bocanc, fie cu telecabina până la babele, apoi per pedes pe platou până la 2000. cine alege varianta asta va mai da 15 lei la telecabină.

cazarea e tot la mioriţa, însă, şi aici e la fel, doar pe bază de confirmare. mai jos veţi găsi tarifele la camere. mai este, evident, şi varianta cortului.

duminică avem a coborî toţi cu telecabina până la 1.400. de aici în jos, spre sinaia, facem ecologizarea. când ne-om plictisi, ne urcăm în microbuz(e) şi plecăm acasă.

n-avem saci )

dar avem valoare. ha ha!

aici găsiţi preţurile la cazare

ps. ştiţi un medic bun care să-mi trateze în trei săptămâni un picior (sper că doar) luxat?