par fume…

o ştire în care apare înşiruirea a zece parfumuri, din care nu cunoşti nici unul, iţi poate da ziua peste cap. mai ales dacă trebuie s-o citeşti la radio.
pe chanel numéro cinq, la bătaie cu chanel number five, l-am rezolvat cu un simplu şanel cinci. lista cu stârpituri a fost însa lungă. şi am cedat. well, enjoy(din păcate, doar pentru cunoscători):

iar daca n-aţi râs, fie mă iubiţi prea tare şi sunteţi voi toleranţi, fie vă daţi cu spray.

ps. ştirea întreagă e aici

un idol mai mic

ar putea fi si un idol mai mare, dar n-as vrea sa-i sperii pe cei dragi.

aici

se caută director

art director

cfr cluj

nu cred că mai există tren în românia care să nu întârzie. un minut, două, o oră, o viaţă de om, dracu sa le ia că n-ajung niciodată la timp.
sper că s-a înţeles că nu la fotbal o să mă refer aici. ci la două călătorii, în două lumi diferite, dar suprapuse.
bucureşti- cluj şi retur.
dusul cu acceleratul, întorsul cu un intercity. în accelerat spre cluj se fumează în continuare în draci. toţi stiu că nu e voie, îi vezi cum se uită stânga-dreapta să nu fie prinşi. e plin de rufoasele si mizerabilele genţi de rafie- bune de făcut brand de ţară din ele. plus că nu scapi de cerşetori şi vânzători ambulanţi. altfel, tren ok.
în intercity-ul spre bucureşti am văzut lumea citind reviste-vogue şi one-, săptămânale sau cărţi. într-un singur vagon am numărat 12 laptopuri. toate deschise şi funcţionale. şi miroase pe alocuri a parfum de femeie.
(cretini sunt şi într-o parte şi in alta, diferă proporţiile).
logica ce-ar spune? că ţăranii pleacă din bucureşti şi că oameni mişto vin în cohorte spre noi de la cluj. păi dacă-i aşa, la ce diferenţe-s între oraşele-astea două, parcă mă cam ia valul ţărăniei.

în fine, de fapt, mă apucasem să scriu pentru altceva. n-am înţeles un lucru, vechi dintotdeauna, dar pe care abia acum l-am conştientizat. de ce-şi spun oamenii, inclusiv eu, la plecarea din tren ” la revedere”? in viaţa mea nu mi-am dorit să mă revad cu nimeni întâlnit aiurea într-un tren!!! şi atunci? de ce ne spunem la revedere când ieşim din lift? de ce spun la revedere când mă sună o doamnă de la bancă pe care n-am s-o mai reaud niciodată? singura posibilă revedere cu toţi oamenii ăştia o să fie pe lumea aialaltă. pentru mine, tot un fel de cluj şi ea.

love is in the air

nu m-am batut cu nimeni de multa vreme, cam de prin scoala generala, din cauza/datorita ochelarilor si a miopiei mele. daca mi-i sparg, am pus-o, toata lumea devine frumoasa si buna, macar pentru vreo cateva zile.
dar de inteles, eu ii inteleg pe cei care se bat. sentimentul e divin, dupa cum se si poate vedea.

nasol

un search foarte simpatic pe google care a aterizat pe blogul meu:

am fost la un concert si imi vajaie urechea