în sera asta fac cinci ani de cînd, simbolic, îmi puneam tuciul pentru mămăligă în geanta cu care urma sa plec definitiv la bucureşti. că gestul s-a dovedit a fi până la urmă unul foarte practic, asta într-un episod viitor cu poze.
nu regret, nu plâng şi nu mă vait de oraşul care între timp m-a adoptat. mi-e drag, îl iubesc pe alocuri şi simt că, deocamdată, aici mi-e rostul, deşi mă ia frecvent ameţela malaxorului în care am intrat.
într-o mică şi fugară listă a lucrurilor bune sau rele care îmi încarcă viaţa în bucureşti, pot spune că
urăsc( uneori chiar de moarte):
centrul vechi al oraşului(latter edit: actualul centru vechi care arată groaznic pe alocuri, rămas la veşnicul stadiu de proiect), comerţul de trotuar, atmosfera cenuşie din staţiile de metrou, coşurile de gunoi( acolo unde sunt), taximetriştii, comerţul stradal, clădirile de sticlă ridicate fără nici o noimă, câinii vagabonzi, primarii de sector, ţepuşa lui ghilduş, pasajul de la universitate, gara de nord şi priveliştea primilor 10 kilometri făcuţi cu trenul, griul, sectorul 5, praful, motoriştii de noapte, reclama luminoasă de pe clădirea ase-ului, cretinii care lipesc afişe aiurea, bannerele de pe clădirile istorice, încrâncenarea oamenilor de peste tot, campaniile electorale, crucile de pe marginea drumului, bucureştenii care urăsc provincialii, provincialii care urăsc bucureştenii, bucureştenii care urăsc moldovenii, ardelenii care urăsc bucureştenii, steliştii care se bat cu dinamoviştii, rapidiştii care sunt singuri împotriva tuturor, mârlanii din poliţie şi jandarmerie(or fi ei peste tot, dar procentual, aici e o problemă), haosul de pe străzi, milioanele de kilometri de cabluri care atârnă peste străzi, gropile care stau luni întregi până se astupă la loc, controlorii de la ratb, concertele date moca de primărie &amd.
iubesc(admir, îmi place, respect, mă bucură)
- bucureştenii relaxaţi şi care zâmbesc, vânzătorii care fac acelaşi lucru(eu chiar am întâlnit câţiva), cinema studio, trupa byron, câţiva oameni din jurul meu care probabil nu vor şti asta niciodata, cărtureşti, cafeneaua actorilor din tineretului- doar ziua, ceainăria de la cotroceni- dacă o mai exista, călătoriile cu metroul în care mă îndrăgostesc în fiecare dimineaţă(seara femeile sunt altfel), grădina botanică, muzeul satului, casele din cotroceni şi primăverii, red bull flugtag, crama doctorului puşcă, bucureştiul în prima zi de după paşti, de după revelion şi în ziua summit-ului nato, răsăriturile pe care, rar, apuc să le prind de la mine de pe balcon.
dar poate cel mai mult îmi place aici senzaţia de început permanent pe care o am încă de când am venit.
şi să nu uit că acum 5 ani iubeam ca un nemernic. acum sunt doar un nemernic.
