mama lu’ coşbuc, îl lăsaţi pe george cu mingea până afară?

să zicem că te plictiseşti, nu eu, el, vineri seara fiind, o lume plină te-nconjoară, şi vrei să testezi reacţii. îţi pui un nou status pe mess, ca de exemplu ’’şi george nu mai vine’’, şi aştepţi. nu mult, pentru că, nu-i aşa, cele mişto versuri s-au născut la firul ierbii, iar suporterii rimelor încrucişate nu-s deloc puţini.

1.
peridrome: George=Ogararu?
axl: ce?
peridrome: de ce nu mai vine?
axl: cine mama dracu esti?
axl: ca m-ai speriat
peridrome: habar nu am. te am de mult timp in lista
peridrome: deci, de ce nu mai vine?
axl: a, nu stiu daca mai vine
axl: ala e un vers din poezia mama de cosbuc
peridrome:
axl: in vaduri ape repezi trec
axl: etc

2.
Adrian: nea Axl
axl: da
Adrian: vorbesti despre Oga al nostru?
axl: nu ma
Adrian:
axl: e un vers din mama de george cosbuc
Adrian: e bine
axl: esti al doilea care ma intreaba chestia asta in ultimele 5 minute
Adrian:
axl:
Adrian:
Adrian: de cand am vazut statusul am stat ca pe ace
Adrian: sa il intreb?
Adrian: sa nu il intreb?
axl:
Adrian: mi-era frica sa nu fie adevarat

3.
Adi: cine ma, ogararu?
axl: nu
Adi: nu mai vine?
Adi: de unde stii?
axl: nu stiu, ma, e un vers din mama de cosbuc
Adi: ?
axl: esti al treile care ma intreaba chestia asta in ultimele 5 minute
Adi: tare
Adi:
Adi: credeam ca nu mai vine

4.
tusat: ce tinere te-ai apucat sa-l citesti pe Cosbuc?

o chestiune de timp

după atâta emoţie- şi vacanţă-, să revenim cu roţile pe pământ.  că de-aia suntem visători, nu?

nu cred în revoluţii, dar parcă nişte peturi la ficat tot aş da

acum doi ani, la prima ecologizare, eram 18 oameni. din care 6 italieni. am strâns 22 de saci cu gunoaie.
anul trecut am fost 30 de oameni şi am strâns cam 60 de saci.
anul ăsta am fost 55 şi am lăsat în urmă peste 130 de saci.

pentru unii, o acţiune inutilă, dar bine-venită. pentru cei mai mulţi, doar un moment de spălare a păcatelor. şi a borhotului din cap.

după toate astea mai rămâne însă ceva foarte important. din ce în ce mai mulţi oameni care văd haosul lăsat de turişti pe munţi, şi care, în unele cazuri, le-ar crăpa ăstora capul. cam mult, aş zice eu. însă de starea asta de furie cred că trebuie profitat. într-un mod coerent şi practic, la timpul potrivit. cum spuneam, nu cred în revoluţii, dar nici la starea de indignare nu-mi mai vine parcă să rămân.

până anul viitor rămâne să vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut acum. vom vedea apoi ce e de făcut.

greu. un weekend greu

nu-ţi dai seama că ai pierdut cel mai bun prieten decât atunci când el nu mai e. şi e trist, al dracului de trist.

ani de zile în care a stat mai degrabă discret, în umbră, parte din tine, la bine, la greu, mai mult la greu. de fapt, întotdeuna la greu.

rămân în urmă mii de amintiri, multă suferinţă, dar şi mai multă fericire, şi o distanţa pe care dacă aş întinde-o într-o linie dreaptă m-ar trimite poate pe un alt continent.

sunt trist, dar nu plâng. într-un fel, ştiam că aşa va fi. însă parcă a venit cam repede. după aproape 10 ani, am rămas fără rucasac. dar nu-i nimic, o să-mi iau altul. (precizare: nu, nu l-am pierdut. dar era atât de bătrân că îi cădeau dinţii de la fermoar. pe jos.)

revenind la ecologizare, s-au strâns:

o jumătate de uşă de frigider, un sutien, o minge de baschet, o găleată, o pereche de chiloţi bărbăteşti cu un tampon în el, o sanda cu zorzonele căzută din telescaun, un şurub de vreun kilogram şi un camion de saci de gunoaie. mai exact, puţin peste 130.

mulţumirile, dansul şi pozele, peste vreo câteva ore. sper.

update. gabriella20040: bai, vreau sa-ti zic ca a oprit un nene cu masina langa mine, cand eram la cules de gunoaie pe marginea soselei

gabriella20040: si mi-a zis cu o voce asa blanda

gabriella20040: va multumim.

update 2. iaca şi primele imagini. alina mi-a lăsat iar nişte poze sub uşă. pentru că sunt foarte mişto, am să le las la diminesiunea normală. sunt pozele care, zice ea, au ”pierdut-o”. eu o cred.

şi poza de final, de grup, de la oae.

iacătă şi alte poze, by segnor transp.

oaeeee, again.

zâmbesc

lista mea de mess este extrem de activă la ora 4 dimineaţa. semn că agitaţia mea matinală are un sens.

cine rămâne în bucureşti, ăla e

avem O MIE de saci. and aim very hepi!

doar vreme bună ne mai trebuie.

ne vedem sâmbătă dimineaţă în gara de nord, cu biletele luate, în faţă la informaţii. voi fi acolo până la ora 6 şi 10. dar voi puteţi veni ceva mai devreme. de fapt, ar fi minunat dacă aţi face asta.

kuestion?

ecologizare, ulima strigare!

pentru că voi fi plecat, până joi seara, departe de lumea dezlânată şi înlănţuită, vă rog să lăsaţi aici orice mesaj de confirmare, reconfirmare, deconfirmare.
asistenţii mei, elfii, se vor ocupa de rezolvarea fiecăruia în parte.

în momentul ăsta sunt rezervate o cameră de 12 locuri, două de 6, una de 5 şi două de două. sunt 35 de confirmări clare, însă mă aştept la vreo 50 de oameni.

un caz special pentru protecţia animalelor

de pe news in aflu că:

Un client al fast-food-ului Spring Time din zona Universităţii a găsit joi seară un vierme într-un hamburger, iar când a anunţat că va reclama la Protecţia Consumatorilor, un reprezentant al localului i-a sugerat “să rezolve problema în alt mod”, fără a face public incidentul.

din păcate, viermele, aflat sub protecţia anonimatului, şi a chiflei, n-a avut nimic de declarat.

când îţi dai seama că ai kreerii varză?(adică eu)

când după 10 ture de bazin îţi duci mâna la buzunarul de la şort crezând că îţi sună telefonul.
unul din puţinele locuri mişto din bacău e bazinul olimpic. recomand.

iar unul din puţinele lucruri care m-au surprins plăcut acolo e montarea, în mai toate cartierele, a unor ţarcuri speciale pentru peturi. de urmat.

viaţa spală filmul

poate nu cele mai mari clipe de fericire, dar cu siguranţă cele mai multe.
ăsta este cinematograful copilăriei mele.
zeci, poate chiar peste o sută de filme văzute acolo doar până la 11 ani(la revoluţie). de fapt, nu-s chiar aşa multe, cât faptul că pentru alea care îmi plăceau renunţam cu uşurinţă la orice(chiar şi la eclere) pentru a le revedea. mergeam într-o săptămână, în medie, cam de 4 ori la un film bun. cu piedone, sau orice cu karate, istorice, comedii, cowboy şi indieni. aş fi fost în stare să văd un film şi de trei ori pe zi. de fapt, zorro l-am văzut de două ori în aceeaşi zi, iar ăla era film în două serii. 12 lei biletul, echivalentul a patru filme normale. cei 13 de la barletta, film cu piedone, l-am văzut de 6 ori într-o săptămână. iar acasă nu era deloc uşor să conving să mi se dea bani pentru obsesiile mele. la vârsta aia nici nu ştiam să mint, dar învingeam mereu prin sinceritate.
piedone africanul, zorro, luptătorii din valea misterioasă, sora 13, toate pânzele sus, superman, omul păianjen, jandarmul şi toată seria lui, cei trei muşchetari, câteva din filmele care mi-au transformat serios viaţa prin miile de vise şi scenarii cu care rămâneam în urma lor.
toate astea se întâmplau în acelaşi cinematograf: orizont.
un cinematograf a cărui decădere tocmai am surprins-o weekendul trecut şi căruia îi prevăd un viitor luminos, normal, ca pentru orice cazinou.
o moarte degradantă, amară, dar uşor subtil-ironică: